Istoricul Comunei

        Teritoriul comunei Pantelimon este situat pe Platoul Central dobrogean, la aproximativ jumătatea distanței dintre Marea Neagră și Dunăre. Teritoriul aparține regiunii situate la sud de linia Pecineaga-Camena, în zona care face trecerea de la podișul înalt dobrogean la Platforma Prebalcanic sau Podișul Central și Podișul dobrogean find străbtute de râul Casimcea.
        Această zonă a fost împădurită până la sfârșitul perioadei feudale, oferind condiții favorabile dezvoltării așezărilor omenești încă din cele mai vechi timpuri. În acest sens se poate menționa numele Ulmetum, pe care l-au dat romanii cetății întemeiate în secolul al-II-lea d.Chr., în vecinătatea actualei localități, Pantelimon, ceea ce atestă prezența ulmului ca specie arboricolă dominant în zona cetății.
        De asemenea numele localității Pantelimon, din secolul al XVIII-lea, de Ceatal Orman, care se traduce prin binefacerea păduri, dovedește prezența pădurilor în această zonă ca element natural dominant.
        Localitatea Pantelimon (Umetum), este cunoscută pentru ruinele cetății cu același nume, find unul din numeroasele sate de epoci romană, formate din vechile așezări getice cărora li s-au suprapus coloniștii și veteranii romani, la fel ca și neamurile tracice venite din sud. În epoca romană, târzie (sec. II i III d. Chr.) populația așezări de la Ulmetum, fãcea parte din teritoriul Capidavei, circumscripție administrativă, condusă de un  princeps loci.
        Referitor la documentele arheologice privind evoluția istorică a teritoriului comunei Pantelimon se poate menționa că între anii 1911-1914 sub conducerea marelui arheolog român Vasile Pârvan se fac cercetări la cetatea Ulmetum și la castrul roman de lângã satul Pantelimonu de Jos, care a fost construit tot în secolul al-II-lea și are urme de locuire până în secolul al IV-lea. În perioada navălirilor barbare (sec. al VI-lea), drumul Dobrogei, median, pe care era situată cetatea Ulmetum și castrul roman de la Pantelimonul de Jos, au avut mai mult de suferit decât restul teritoriului.
        Ionescu Dobrogeanu arată în lucrarea Dobrogea în pragul secolului al XX-lea scrisă în anul 1904, că satul Pantelimon ... a fost înfințat, de români, pe ruinele fostului sat tătăresc Ceatal Orman (furca păduri sau binefacerea pădurii), distrus în războiul din 1855; aici era reședința Hanului tătarilor dobrogeni; satul este la 14km spre sud-est de Șiriu, pe pârâul Ceatal Orman, într-o pozițiune sălbatică, care amintesc călătorului pustietatea de odinioară a Dobrogei și pe fundul văii, la rãspântia a mai multor drumuri, loc de adăpost al tâlharilor de altă dată.
        Comuna Pantelimon se întinde pe o suprafață de 14.221 ha și este formată din 5 sate: Pantelimon – satul de reședință, Pantelimon de jos, Runcu, Nistorești și Călugăreni.
        Satul Pantelimonu de Jos nu apare consemnat în documente turcești care au fost cercetate până în prezent; satul Runcu este consemnat cu numele de Terzichioi care înseamnă satul croitorului, dar în unele documente apare și cu numele de Kuciuc-Terzi, Aveli-Musa și Terzi-Fakih; satul Nistorești este cunoscut cu numele Chiuciuc Chiei care înseamn satul mic, dar unele documente îl mai consemnează și cu numele de Kocil, Kociulu-Bey, Kuci-Bey și satul Călugareni este cunoscut cu numele de Caceamac care înseamnă ascuns, probabil datorită situării într-un spațiu des împădurit.
        După revenirea Dobrogei la patria-mamă, în anul 1878, au început să vină coloniști din zonele limitrofe, în special din județele Brăila, lalomița și Buzu. Însă potrivit informațiilor existente, primii locuitori ai așezării au fost doi transilvăneni, pe numele Căciula și Nicolae Pană. Acești coloniști au sosit pe aceste meleaguri în ziua de 27 iulie, ziua Sf. Pantelimon și împreună, au hotărât ca satul lor să se numească Pantelimon.
        Primul război mondial a zdruncinat, din temelii, liniștea satului, locuitorii find siliți să-și părăsească locuințele, luând cu ei numai strictul necesar și o parte din animale. După război, locuitorii s-au reîntors și cu greu au reușit să revină la normal.
        Satul Pantelimon a avut o viață culturală destul de activă, astfel că înainte de construirea Căminului Cultural, se organizau în localul școlii diferite manifestări artistice; de sărbători se organizau hore în aer liber, iar obiceiurile străvechi erau respectate cu strictețe.
        Învățătorul Gheorghe Dumitru a alcătuit un cor bisericesc format din elevii clasei primare, ce a activat între anii 1925-1935. Tot în timpul perioadei interbelice a fost înfințată o asociație cultural-sportivă, formată din elevii scolilor secundare, care pe lângă organizarea de serbări și baluri susțineau meciuri de fotbal cu echipe din satele vecine.
        Evenimentele ce au urmat după cel de-al doilea Război Mondial au afectat semnificativ viața locuitorilor, acestora fiindu-le confiscate animalele, uneltele agricole și pământurile.
        Începutul secolului XX, se remarcă printr-o cifră maximă de creștere a populației, anul 1912, după care urmează o scădere continuă a populației, cu reveniri demografice între anii 1941-1956.
        Față de perioada de maxim demografic din anul 1970, cu 3.849 de locuitori (atunci intra în componența comunei și satul Vulturul), populația actuală a comunei Pantelimon este de 1878 de locuitori.